din prima clipă a somnului totul începea să treacă prin ea
încît figura ei se crispa brusc,
apoi încremenea.
era ca şi cum cineva te-ar străpunge cu o sabie
într-un film mut.

dormea şi somnul ei nu era simplu
era ca şi cum dormea ca să nu deranjeze
să nu deranjeze nebunia acestei lumi,
urletele ei de foame nesfîrşită şi greaţă.
acesta nu este un protest.
lumea este bine alcătuită.

mă gîndeam
cum să aflu adevărul despre ce se întîmplă
în somnul ei,
poate avea şi ea o boabă de mazăre sub saltea
(încearcă să zîmbeşti în întuneric cu faţa asta îngheţată)
iar soluţia cea mai raţională mi se părea
să-i pun de cu seară o placă radiologică sub cearşaf
şi s-o dau a doua zi la developat.

un doctor îmbrăcat într-un halat de plumb să-mi spună adevărul
să-mi spună ce trece prin ea, cît de tare se împotriveşte
şi cît mai e pînă cînd radiografia va fi complet neagră,
cînd va lua toate liniile alburii
şi le va duce altui bărbat.

dimineaţa se trezea întotdeauna,
se uita la mine şi zîmbea, uneori atît de frumos
încît mă crispam de durere,
fără un sunet, ca să nu deranjez.