umbra mea cu picioare de lut
se plimba fără mine printre oameni.
poate într-o noapte de octombrie şi-a tăiat cale
spre libertate. poate fără să ştiu - muream câte puţin...
mă simt slab ca un înger înfricoşat
de prea multă lumină cerească.

am mai visat o zi şi visul nu mi s-a împlinit.

dimineaţa mi s-a azvârlit în braţe, s-a scurs pe obraji,
ameţită; singur soarele s-a sprijinit
cu două raze albe de tâmplele mele reci...
două. nu una, nu trei;
nu o singurătate, nu o veşnicie.
doar o secundă şi un azuriu ascet.

(între timp părul mi s-a mai lungit şi una din tâmple
a încărunţit.)

în faţa mea plopii s-au ordonat pe două şiruri
dar pe aleea spre apus pe care o deschid
doar o umbră cu picioare de lut
dansează.