... eram acolo
cu un pahar crăpat între degete
- nu, nu sunt beat, nici măcar ameţit
mâna stângă îmi sângera nevăzută
mâna dreaptă ascunsă în pupilă surâdea;
îndepărtată, scufundată ca un preaîngândurat monolit
strigai: "dovedeşte-mi că mori!
dovedeşte-mi şi am să îţi vizitez cenuşa,
timpul tandru!"
dar eu nu mai aveam tălpile udate de sare.

pătratele mesei nu mai au romburi...
nu mai e mâncare? întreb
mi-e foame de iarbă albastră
şi stafide, vineri
mi-e poftă de aer şi pâine, vineri
mi-e poftă de pulpa ta fragedă!