doar strigătul tău se mai aude aici
casele cu frontoane roşii ne privesc prin ploaie amar
trec zilele înspre iarnă hai hui

câte anotimpuri îţi acoperă glasul
câte dricuri îşi latră în poarta lumii tristeţea
azi am un singur cer la fereastră
nu e al tău
şi nici nu ţi-l dau cu împrumut

hai înspre seară să adunăm pietre mici şi albe
numai bune de pus în ghetuţele strâmte ale îndepărtărilor noastre

oamenii spun despre mine lucruri ciudate
ce vină am eu
că am rămas purtătorul de cuvânt al norilor gri
şi al zăpezilor tale
că nu îmi e frică de întâmplare
că nu îmi e frică de întuneric şi nici de însingurare

zâmbetul meu ţi se aşează pe umăr
te luminează pe dinăuntru
şi pleacă apoi mai departe

pe coridor
în seara asta
cât de cuminţi vor aştepta
inutil
ghetuţele noastre
orfane

asculta acest text in lectura autoarei