am să ies şi din această dimineaţă
clătinându-mă cu orgoliu feroce
înjurându-mă în gând
pentru melancolia apoasă
pentru nostalgia bine întreţinută

(daimonului cu oase de fier îi voi trage cu ochiul
cuminte aşezată în vitrina magazinului de oameni cu luminile stinse)

am să ies şi din sarcofagul toamnei
consumată pe îndelete sau sfâşiată cu foame

îmi legăn pe scări
în sus şi în jos
la dreapta şi la stânga
trupul deja obosit

şi vremea asta cu şenilele ei traversându-mă
doar traversându-mă
fără zgomot

desfac oameni ca în copilărie păpuşile
nu mai pot să-i repar
îi arunc în debara şi împart vorbe confeti
de parcă ar fi vreo sărbătoare cu zăpadă
şi nunţi trase de cai negri prin oraşe subpământene

dau din mîini până îmi iese pe nas toată istoria cea roşie de la capătul pământului
mă ridic împotriva mea şi spun

?

eu într-o zi voi învăţa să îmi dau foc în piaţa publică
desigur cu ştiuta delicateţe cancerigenă a boemilor
cu graţia dezastruoasă a rataţilor
cu zâmbetul greţos al poeţilor

trăiesc în interiorul unor fapte diverse într-o menajerie de lux a sentimentelor
aici nimic rău nu se poate întâmpla
totul a fost deja consumat






asculta poezia in lectura autoarei