Dansantul urs golindu-şi ochiul bun
cu patul plin de dragoste ţinea discursul,
nu cuvânta, privea curatul peşte
cum pretindea că doarme.
Câtă tristeţe, patimă, nu se putea plânge,
bubos cum era, odată învins
dădea dovadă de mare cuviinţă.
Imaginea lui îngheţa sau lăcrima,
parcă puteai şti, ochiul galben te privea
şi nu-ţi puteai da seama
dansantul urs bubos cărat de alţii-n spinare
nemântuit, legat fedeleş,
alesese pre tine-a te iubi,cu mâinile-mpreunate
vrăjea pâinea, cerceii şi jumătăţile de măsură.
Suporta cu greu sărutul altora pe umărul păstrat lui,
maimuţă era şi se preocupa mai nou cu muritul.