nu sunt un om prea grăbit
trăiesc puţin şi pe îndelete
iubesc mai cu seamă
cuvintele
bărbaţii înalţi
oraşele îndepărtate

inima mea nu e
nici cuminte nici tristă
nici matură nici colorată
e doar o cutie cu chibrituri

până la cer şi chiar mai departe se face lumină
când aprind pe înserat câte un chibrit
şi privesc înspre oameni cu teamă
mereu la jumătatea drumului dintre mine şi ei
arde subţire o flacără

tu ai să mori înconjurată de toate cuvintele tale
ca într-o citadelă
dar măcar vei avea lumina aprinsă
aşa îmi spunea bărbatul cel neiubit îndeajuns
vocea lui ciudată şi tristă
cobora în pământuri săpa galerii
încolţea apoi din nisipuri ca o iarbă sălbatică
...............................................


din cer dacă eşti atent poţi zări
un om mic şi enervant care tot aprinde chibrituri la marginea lumii
într-o zi cu siguranţă va ajunge
stăpânul citadelei