mi-e foarte greu să scriu despre tine,
înainte de a începe
e ca şi cum aş sta în spatele unei uşi
alegînd momentul
cînd să ies şi să traversez în fugă
un cîmp măturat de gloanţe şi reflectoare.
nu vreau să-mi înfrunt vinovăţia, nici dreptatea
şi nici intensitatea iubirii care ne leagă şi ne dezleagă.
şi atunci îmi dau seama
de distanţa uimitoare pe care am pus-o eu sau nu ştiu cum
între mine şi viaţa mea, orbitor de stranie uneori
deşi nu fac altceva decît să mă duc uneori la budă
şi să rîvnesc în continuare
să scriu the Ultimate Love Poem
fără să mă scrîntesc iremediabil.

emoţia îngrozitoare pe care ţi-o
provoacă femeia pe care o iubeşti
cînd te face cu ou şi cu oţet, plîngînd, ea însăşi sfîşiată,
nu mai vreau aşa ceva, nu mai vreau.
stau cu fălcile ruginite şi căscate pînă intră înăuntru
piciorul vulpii şi eu fac haţ de glezna ei şi tac din gură juma de an
pînă cînd ea moare de foame sau se îmbolnăveşte,
dar eu nu pot să-i dau drumul
pentru că eu sînt blocat
şi nu pot nici să stau de vorbă cu ea, omeneşte,
pentru că o ţin strîns să nu plece

am cîteva minute de emoţie pură pe zi, nimic mai mult,
şi poate o secundă de gîndire operativă
repartizate ca sa-mi dau seama cînd fac rău fără să vreau
cînd fără să mă pot opri şi cînd fără ca măcar să înţeleg sau să-mi pese
ce pot să fac pentru tine
poate ai intrat în capcana greşită

simt cum, ca să scriu, apăs puternic înăuntrul meu
exact aşa cum e comprimat gunoiul, cu pistoane enorme
care fac loc în groapa de gunoi
pentru acest strigăt nou şi neclar
care să-mi permită să fiu
încă o dată penibil