lui Augustin Pop dincolo de timp, moarte şi tăcere acest firav semn dintr-un autobuz galben





spunea mereu că noi suntem cu siguranţă nemuritori şi chiar mai mult decât atât

îmi scria poezii în care mă găseam mereu prea ciudată
nu sunt eu asta îi spuneam speriată nu sunt eu
habar n-ai cine eşti habar n-ai îmi răspundea surâzând

îi scriam poveşti despre autobuze galbene
despre corturi transparente şi uriaşe
în care oamenii se întâlnesc la ore fixe şi tac împreună

nu l-am înţeles niciodată prea bine


ultima dată când l-am văzut treceam prin centrul clujului
în troleibuze diferite în sensuri opuse
m-a observat prin geamul maşinii
încerca să îmi spună ceva
voia să coboare îmi făcea semn să cobor
dar
lumea trecea mai departe şi eu odată cu ea
la puţin timp după întâmplarea aceasta
a murit din greşeală

a fost prietenul meu şi am îmblânzit împreună multe cuvinte
dar nu l-am înţeles niciodată prea bine

uneori mă întreb dacă oamenii mor din întâmplare
sau mor
aşa
dintr-un semn prea ciudat

şi oricum
avea dreptate
era mai mult decât un nemuritor

asculta poezia in lectura autoarei