Ardumaş întortocheata mânzului prinsă la grindă
lacrima ştearsă suind numa până aburind în tindă
numa buzunaru gol a roti primind cu stea
numa ruptă din cămaşa sâmbăta duminica

spală tuciul mămăligii fierbântat din luciul fricii
tremurândă mâna toată spală spiţa roţii roată învârtind
ardumaş din vasele ies la drum iar casele
număru din poartă-n poartă
şuie blându gându-n soartă

ardumaş cum se cuvine taina şarului din sfântu
troica vase de pământu prinde-n lume liber gându
rumegă din prea sătul numele la crăpătură
tunde Domnu iarba-n gură
de mă lasă mutu cârdu
paserii din auzită numa aripă ciuntită

ardumaş timpu şi maica ţintirim prinsu la gaica
după haina ruptă-n cotu umblă rece suie mortu
cum a primeni surdu focului cum slab
dinte din dintele alb


troica vase de pământu
ştirb dinn iesle muşcă gându




(scris în Cluj pe muchia nopţii de 5 octombrie şi închinat lui Emeric Imre şi Dan Vană deopotrivă lui Ioan Florian)