nimic; amintirile se proiectează pe un ecran în spatele meu; le văd prost; aud doar muzica; cuvintele mele sînt netraduse şi nu le înţeleg; nu mă aşteptam să fi vorbit atît de mult;
merg şi merg în spatele meu; dacă e să trosnească vreo creangă trosneşte după cîteva minute; în viaţă sînt însă puţine crengi;

ecranul merge în spatele meu şi îmi frînează mersul
dacă bate vîntul amintirile se umflă atît de tare de mirosuri;
să fie clar, amintirile aparţin tinereţii, sînt echipajul ei frenetic
tinereţea este încă pe urmele mele şi
amintirile fac atunci imposibilă concentrarea, sau fac concentrarea să se orienteze greşit

la tinereţe se scrie în italiană, la 35 de ani în franceză, la 55 în germană, la 75 în greacă
se vorbeşte pe ecran şi oamenii pătrund prin vorbe
bărbaţii împreună cu femeile lor, femeile împreună cu cîinii lor,
copiii pun mîna pe imagini şi lasă zahăr pudră pe Strada Timonierului

pe care o trag după mine pe Edgar Quinet
ca pe un lasou de încredere
cu care aş putea într-un moment de nemulţumire sau jale să ramasez
bivolii clădirilor de pe o rază de trei bulevarde

caracteristice pentru amintiri sînt
nu mi-a cerut nimeni părerea în această privinţă, o scriu totuşi
lipsa lor de anvergură, de largă respiraţie
insignifianţa ridicolă, sentimentalismul prostesc,
larga lor recrutare dintre femei şi gafe,
dar mai ales, esenţial, neclaritatea, unde stă toată puterea lor

în spate pe ecran ele par a se desfăşura în toată detalierea lor
uneori de o imensă senzualitate
ceea ce este pentru un bărbat cea mai mare consolare pe care şi-o poate închipui, deşi nu asta caută;
trezind alteori o frică profundă,
cel mai profund sentiment pe care un bărbat îl poate simţi, chiar dacă nu ascultă de el;
dar ştii că dacă te întorci, totul intră într-o ceaţă înnebunitoare
şi auzi un vuiet; înţelegi doar ceva, insuficient ca să înţelegi mai mult,
insuficient ca să nu te mai întorci altădată;

sînt care îşi tîrăsc aşa amintirile după ei, ca pe nişte bîzîituri
pe care se poate întîmpla să le auzi în spatele propriilor tăi apropiaţi
să le vezi ca pe scînteile unei electricităţi deturnate
- uneori să le iei în propriile tale amintiri
ceea ce nu ajută clarităţii
care nici ea nu ar ajuta inteligibilităţii

acum am să mă întorc, am să trăiesc din nou o secundă în Lisabona, în vuiet