Motto: "De viaţă ar trebui să fie înspăimântaţi, nu de moarte, de modul în care se ascund unul de altul ar trebui să le fie frică şi de gesturile de bunătate perversă cum ar fi: ai uitat câte am făcut pentru tine?
Constat cu fiecare zi ce trece că omul a dispărut, a evadat din ei, a fugit la Dumnezeu sau poate înapoi în peşterile pline de picturi rupestre. Animalele humanoide care au rămas sunt infertile iar dacă unele dau naştere cuiva, acela este un hibrid blestemat, o creatură dezmoştenită de frumuseţe, o pedeapsă."
Ştefan Doru Dăncuş

îngenunchierea îţi e predestinată.
când te ridici prima dată în genunchi
apoi în picioare – poeziile cad ca nişte ramuri uscate
şi când toţi toţi toţi cu toţii merg la culcare
afli că iar trebuie să dai foc
iar un secol trădător ţi-a luat identitatea
unde mă-sa a plecat prometeul tâmplelor tale
dureroasele premii de poezie
fetele şi femeile măritate
prietenii şi halbele de bere
ţigările vinul şi vodca
secundele de celebritate
răsuflarea ta de câine turbat
murind azi în preajma onoratei comisii?

aşa se moare ca mine
pe muntele plin de plantele altor gânduri
acolo ai plecat şi tu prietene
îţi vei imprima chipul pe-o maramă
a anului 1 e.n.
nimeni nu va şti că doi am fost atunci răstigniţi