şi nu e scop şi nu e vreme
să-ţi scriu de dragoste poeme

mă-ntind pe masă singur
mănâncă-mă
am inima amară mai bine
aruncă-mă

trec păsări din pereţi îmi fură în fiecare toamnă câte-o piatră
zăpada albă va domni pe casa mea dărăpănată

din plase negre de paing mi-or răsări doar noaptea ochii
ce vor clipi mai des când tu vei scoate umărul din rochii

şi fulgi voi da să bea din palmă pisicii negre aciuate
venite parcă miorlăind pe calea veşnică de lapte

poate mi-ai strâns iar lucruri mici şi mi-ai pus poza în cutie
aştepţi un vis aştepţi un semn despre adresa ce se scrie

şi voi veni într-un târziu să te ridic de subsuoară
apoi pe umeri să te port

eu – vânător
tu - căprioară