când rămâi oarecum suspendată între dimineaţa de mâine şi seara de acum
îţi spui că trenul din care ai coborât
nu va pleca mai departe
şi asta e îndeajuns
bucureştiul rămâne deocamdată capăt de linie
aici prietenii tăi au pietre colorate semne de întrebare şi absenţe învelite în staniol
mesele sunt rotunde vara e pufoasă şi aproape de tine
ca zâmbetul puştiului de 4 ani şi jumate din trenul constanţa-bucureşti
el voia să te ia de nevastă pe loc
a urlat din tot sufletul lui de băiat 5 ore
lipindu-ţi în păr 2 gume de mestecat
şi trăgându-te de codiţe cu o graţie pe care tu ţi-ai pierdut-o de mult
a fost o despărţire patetică semănând oarecum cu multe din poeziile tale
a trebuit să îl iei în braţe să îi spui că peste 20 de ani ai să îl aştepţi în gară
că veţi trăi amândoi până la capătul lumii
povestind într-o limbă necunoscută despre tot despre toate
el te-a crezut
şi strigătul lui
da' să vii
da' să vii
te-a urmărit până acasă
a intrat în bucătărie ţi-a făcut o cafea ţi-a aprins o ţigară
apoi a adormit cu capul pe masă
într-o singurătate absolută
de o perfecţiune uluitoare

asculta poezia in lectura autoarei