e ca o înmormântare, îşi spune mopete,
plimbându-se pe o stradă pe care nu o a mai văzut
până acum, şi plouă în jurul lui, şi din bocete
fumurii se face un abur urât

care-l înconjoară pe mopete cu un miros de cîine.
mopete mergând, cu ochii minţii sale priveşte
cadavrul cu faţa în sus, şi, fireşte,
înconjurat de danteluri, în jurul lui ne-

pătruns de minuţioase flori moarte
acoperindu-l. mopete, mortuar,
se plimbă într-o vedenie. plouă. şi şoapte

cu arginturi funerale închipuie un dar
somptuos pentru spaimele lui acuma mocnite.
mopete e singur în oricare din amiezile acestea cernite.