Motto: Se oprise Infinitul să dea-n boabe Nesfârşitul. Se lăsase pe o parte, ca un 8 în semn de carte..............

De aici lătratul Ponnei e o taină dintr-un cânt: două picături de rouă şi un Ţărm fără pământ.
E un ţărm născut din piatră şi din scoici şi val de mare. Totul este numai stâncă şi-i izvor între izvoare...

Două picături de rouă, două lacrimi dintr-un vis, două gânduri rătăcite prin desiş de Paradis. Uneori părea că Totul stă-n puterea unui gând, până când o amintire se năştea din nou pământ.

Şi aşa, Peninsulara, asimetrică un pic, se făcea din gând-idee, adâncindu-se-n Nimic.
Un pitic, dintr-o poveste, rătăcea în vis mereu
şi-ţi lăsa un pumn de taine şi o sfoară pentru zmeu.

Mă ţineau, aşa-n clepsidră şi-n deşertul cu iluzii, trei arome din icoana cu cărări printre confuzii.
Cu trei gemeni ce se plimbă ca un vis prin Infinit, numai eu fugeam pe-o plajă, într-un labirint zidit.
Mă trezise pescăruşul şi-mi lăsă din cioc povestea... Eu eram doar amintirea, el purta în zbor Ce-vestea. Zborul-zbor şi Pasul-şoaptă şi Tăcerile-n târziu mi-au şoptit ca-n vis de-o noapte, din Izvorul-străveziu.

S-au văzut în ochiul lunii, incifrările minunii: două picături de rouă, două lacrimi dintr-un vis.......... Muntele din Ţărm? Chemarea. Cântecul, să fie Marea?...........................
..........................................................................
Se rănise iar Nimicul când căzu din salt Piticul...

(Din povestea unei Clipe, rătăcind prin Infinit...
azi se plimbă iar povestea, coborând pe loc zidit 08.08.2008... am mai pus un an, să fie................)