asta nu e o poezie e o rupere de nori
despre toţi cei care stau cuminţi aşezaţi în vitrină
şi râd şi râd şi râd şi râd
fac tumbe cu graţie
ca şi când fiecare zi ar fi prima din restul celor care vor veni
apoi află despre ei tot felul de istorii nicicând întâmplate

o rupere de nori spun
despre cei care îşi smulg cu penseta
în fiecare dimineaţă câte o bucată din inimă
o învelesc în staniol şi o pun la păstrare
pentru un mai târziu care niciodată nu vine

din când în când mai moare cineva
atunci se deschid ferestrele cu zgomot
plouă cu seminţe de floarea-soarelui lacrimi de apă chioară
şi cad fără zgomot nişte sori de carton în piaţa publică

seara pe bulevard trec la întâmplare
câţiva prea tineri scuipând nonşalant înspre trotuarul negru
sau înspre cei care au curajul să îi privească în ochi
dezamăgiţi total că nu-i observă nimeni cum se îneacă în apele lor
mai trec şi câţiva bărbaţi în gri autumnal mestecându-şi de zor nefericirile conjugale
tandre domniţe cu picioare zvelte şi mini-uri fierbinţi
aprige doamne călărindu-şi virtuţile spre groapa comună
dacă ai noroc poţi întâlni şi vreun boem pipăindu-şi nostalgic
portofelul cam trist

e bine în cartierul meu
oamenii râd tac vorbesc sau dispar
ca şi când nimic nu s-ar întâmpla

asculta poezia in lectura autoarei