Starea mea obişnuită se numeşte
Stare de lacrimă.

Nu-mi plâng nefericirea,
Sunt bucuros că macar am lângă cine s-o trăiesc.
Nu-mi plâng permanenta frică că ar putea să plece,
Sunt mulţumit că măcar am pentru ce să mă tem.
Nu-mi plâng regretele,
n-ar avea nici rost, nici n-ar întoarce timpul înapoi.
Nu-mi găsesc liniştea,
dar dacă aş vrea linişte aş şti unde s-o găsesc.

Plâng.

Lacrimile curg una după alta găsindu-şi rostul.
Rostul lor.
Rostul meu e să sufăr.
Rostul meu e să sper.

Dă-mi lacrimă şansa să te curm.
Dă-mi lumina zilei de mâine alături de ea,
dar nu mă lipsi de starea de lacrimă.