să fie o seară cu liniştea coborând alene din stucatura pereţilor albi
apoi dinspre capătul străzii o toamnă prelungă să vină
să fie o dimineaţă cu ploaie şi oameni încolţind haotic din asfaltul trotuarelor negre

şi eu am umblat cândva prin gândul bărbaţilor fauni
am trecut pe acolo cu glasul zdrenţuit şi cu tălpile goale
o anume singurătate coborând dinspre tată şi arcuindu-se abia văzut în pântecul mamei
m-a luat de mână şi m-a purtat mereu spre apus
nordul era doar o presupusă tăcere
prea puţin femeie am fost ca să o pot urma cu tact şi supunere oarbă


se intră greu în apele astea
naufragiile trecute nu ne-au fost de niciun folos
mereu am semănat în călătoriile noastre
o lumină firavă prin tranşeele lumii


în cele din urmă somnul şi-a trimis vulturii înspre noi
se aprindeau focuri la marginea pădurilor
nu era încă toamnă dar locuiam într-o groapă îndeajuns de adâncă



asculta poezia in lectura autoarei