nu m-am mai dat cu trenul de mult
călătoresc doar cu maşina argintie a casei
şoferul este acum soţul meu
nici nu mai ştiu cum s-a întâmplat maturitatea asta
lasă că vine ea bătrâneţea
sau nu
se va bucura de mine şi eu de ea
ne vom tricota mănuşi ciorapi şi câteva sentimente din lână albastră


nu mai merg zilnic dimineaţa la cinematograf fără bilet
nu mai scriu poezii în cafenele literare sau pe vreo notă de plată
nu mai mănânc covrigi cu Bădică şi nu mai sunt genială
atunci de ce nu m-am schimbat între timp mă tot întreb
încă o ţigară cu filtru fumând inutil

poate că dacă i-aş trage vreo 2 pumni în stomacul fragil
maturităţii ăsteia enervante
s-ar preface deodată într-un tren personal
cât să mă ducă departe-departe
aş lua-o de pletele ei obosite aş arunca-o spre norii trufaşi
îmi tot explică ea despre oameni întâmplări şi cireşe amare
nici nu vreau să ştiu cum şi de ce
e hâdă neputincioasă şi tristă
obeză imperfectă şi rea
are o rochie de mătase câteva perechi de tenişi albi
şi mă mai are pe mine
ascunsă în pumnul ei stâng
încercând cu furie să ies afară
preţ de o călătorie cu trenul
spre mine

asculta poezia in lectura autoarei