inima mea cedează
prietenilor duşmanilor amantelor
inima mea mă lasă
frumoşilor urâţilor fumătorilor
fiecare bătaie a ei
devine câte-un dumnezeu păgân
pentru că al meu nu mi-ar face asta
inima mea pluteşte deja în sfere înalte
în alcool şi tutun
pe mări de cafea şi prin ceruri de iarbă
sunt părăsit dragilor perverşilor desfrânaţilor

sunt firav fără ea – voi muri cred
- undeva la o masă încărcată de amici
şi femei un poet va scrie:
„dacă moare dăncuş înaintea mea eu voi plânge puţin”


nesfârşiţilor luptătorilor maniacilor înmărmuriţilor
nu m-aţi mai iubit
aşa că nici inima asta nu mai e de folos cuiva
rătăcită în lumea de zdrenţe
mulţumesc fraierilor răbduriilor divorţaţilor de pedepse
inima mea n-a avut loc de veci în voi
nu v-aţi cumpărat lopeţi şi târnăcoape din timp
veţi umbla cu plasa de prins fluturi
cu monede în buzunare pentru toţi cerşetorii
crezând că-mi veţi aduce inima înapoi
şi-mi veţi putea da, ca de obicei, un ban la colţ de stradă

vă rog să plângeţi astăzi
mâine sensul va dispărea
numai sarea lacrimilor va putea
trasa viitorul poemelor voastre
poeţilor tardivilor rămaşilor