La 25 de ani ajungi să îţi bagi picioarele în tot. Cîteodată familia te ţine la suprafaţă. Imaginea maică-ti plîngînd la capătul coşciugului tău frumos lăcuit îţi slăbeşte ştreangul, îţi goleşte pistolul, îţi îndulceşte otrava. Punct şi de la capăt.
Pur şi simplu clachezi. Un sfert de veac şi mă-ta nu te-a făcut băiat de bani gata. Golful la care visezi nu e Merţul din parcare.
Nu ai nimic. Nici măcar vise nu mai îndrăzneşti. Viaţa ta s-a dus pe o apă de weekend, iar tu stai idiot în faţa unei beri şi scrii acest text.
O tipă trece prin faţa ta. O întrebi ce număr de telefon are cîinele ală care o trage de mînă. Te bagă de unde ai ieşit. Maică-ta nu s-a rujat ca mama lui Popescu.
Cerul se închide iarăşi ca un fermoar din plastic cu zimţii mari.