trebuie că avea cu el o valiză de lemn
cum au recruţii când pleacă-n armată
şi era plină plină cu poezii triste
în fiecare seară scotea de acolo câte una
şi ne-o citea şi aştepta să-i spunem ceva
nu ştiu câţi ani avea dar îşi spunea uln
aşadar mi-l închipuiam tânăr înalt şi frumos
nu prea ne interesau tristeţile lui
ne erau suficiente amăgirile noastre
noi nu ştiam că el nu dorea altceva să ne spună
decât că ne iubeşte şi că vrea să rămână la noi
nu ştiu câţi ani avea eu mi-l închipuiam tânăr
deşi uneori părea atât de bătrân
când punea înaintea cuvintelor noastre tăioase
dosul inimii lui întărit de lovituri ca un scut
uln a plecat aşa cum a şi venit
discret fără hărmălaie
nu ştiu câti ani avea uln deşi mi-l închipui tânăr
poate că era foarte bătrân şi-a trecut pe la noi
să ne dea din tinereţea şi frumuseţea sufletului
uln oriunde ai fi
tu ai trecut pe aici
tanăr înalt şi frumos îmbrăcat într-o sutană veche de călugăr
în picioare cu sandale de fier şi-ntr-o mână
valiza ta de soldat plină plină ochi cu dorul de noi