îmi ţin fruntea în palme odată cu frica
odată cu plânsul de care acum nu mă mai apăr
scriu versuri banale scriu un fel de istorie a inimii
fără mişcările dragostei

îmi amintesc da cineva îşi dorea acest titlu de carte
eu am spus nu
eu am spus în gând să se apere fără titlu

Dumnezeu nu plânge

Dumnezeu vede cum aştept o iertare
sau încă o moarte ca astăzi

Dumnezeul meu neplâns
nu pot urî nu pot distruge nu mai suport răul
păstrez doar lumile tale înalte şi mă ghemuiesc
de spaima ultimei prăbuşiri

meduza mi se lipeşte pe ochi să nu mai vărs durere
în lipsa ta