sala goală, reflector pe microfon

Mă ţii minte Doamne, eram ca o iarnă cu degete prelungi asmuţite împotriva pământului
şi credeam că am timp pentru orice...

...nu, după asta n-ai cum să mă identifici...

...Bun, eram aia de-ţi cânta noaptea la colţul de sus al peretelui şi care te acuza de moartea inimii

...nu, nici aşa n-ai cum să mă vezi...

Eram într-o seară într-o cafenea
–asta cred că merge –
aveam o ipoteză masculină de mână
şi cred că m-ai văzut relaxată şi ai zis că n-ar fi un moment prost dacă ai încurca niţel lucrurile
problema e că le-ai amestecat cam tare şi m-am transformat în umbră
între lumi, şi aici am rămas din ziua aia.

Ok..... cred nu mă aud foarte bine...e microfonie ...1,2...patruuu...ppppatru....reverb pentru efect mistic şi un pic de nisip pe voce

cafeneaua şi-a închis luminile la un moment dat, au dispărut ospătarii şi de undeva au început să curgă, ca nebunii, trecuţii mei
nu mulţi dar din istorie
eu înţeleg acum Doamne că putea să fie unul...doi...dar zău...parcă ai exagerat un pic
femei şi bărbaţi ai fericirilor mele primitive
cam bătrâni, ce-i drept, dar acolo, rulând berea sau telefonul
(minunată invenţie Doamne, îţi place sa te joci şi nintendo am auzit)
pe la masa mea
că devenise plină de intenţii şi rămăsesem singură, parcă şi albisem puţin
începusem să mă întreb unde e coincidenţa asta când au început să dispară....ca ceţurile...
şi eu nu puteam să mă mişc...nu mă puteam ridica...


...acum sunt aici
dar n-o să-ţi spun Doamne cum am ieşit la audienţă
că-i trist.
sper doar să îţi aduci aminte că m-ai uitat acolo
....parcă nu te ştiam aşa de gri