te-am aşteptat cu un buchet mare in brate
la ieşirea din spital
portarul ma privea languros
ţuguia catre mine buzele albe
îl priveam mă priveam în oglinda retrovizoare
îmi era dor de tine
buchetul era prea mare
el ţuguia buzele
eu mă priveam peste buchet
tu ieşeai şi din mers aruncai o fisă în tonomat
era margareta pîslaru
nu-mi aminteam melodia

erai înalt şi singur
te păstrai singur pentru cele mai bune haine
mi-am scos rujul din poşeta din piele de şarpe de casă
era ciclamen prea tare pentru o lipsă de ocazie
prea moale pentru ultimul sărut

portarul a pus mâinile pe parbriz
părea că mă întreabă pe cine aştept pe cine-astepti
ţuguia buzele lui sărace
atunci ai apărut tu în paşi de dans
rujul s-a rostogolit între scaune
am ştiut că sunt vopsită gresit fără să mă privesc
peste buchetul cel mare

ai trecut dintr-o portieră spre alta ca un duh auriu
fredonai o melodie neamintită
aveai o aluniţă sub ochi pe obraz
îmi era aşa ca un fel de ceva din tinereţea mea
dacă îmi aminteam sigur muream chiar atunci de dor

si asa ne-am petrecut unul pe altul
unul prin altul
până nu ne-am mai vazut
tu fredonai cu urme de ruj pe frunte
eu vopsită gresit
el ţuguia catre mine buzele lui fără amintiri