eternitatea dragul meu e cât tine de înaltă
cu schelet fără urmă de cuţit cu genunchi fără urme de bicicletă
e ca şi când ai merge cu patinele şi n-ai lăsa nici o urmă

obsesiile săptămânii au fost: de ce te doare degetul când te cerţi cu mine
de ce trec faţadele din alb în gri atât de repede
cine numără leii şi girafele planetei

mă întrebi dacă ning şi plou
„plou” nu există în dex dragul meu
există acorduri perfecte la pian şi zăpezi minunate doar în nori

uit dragul meu ce doare cum uiţi şi tu, când te cert,
de grija colegei de bancă
de urmele de patine imposibil de clare de care îţi scriam mai sus

jocul tău îmi seamănă întru-un fel
aruncam mingile spre un fileu invizibil
aşteptând parteneri de as pentru metaforă

tristeţea dragul meu poate fi cât tine de înaltă
şi în faţa ta
dacă râzi se va preschimba în girafă care plouă şi joacă tenis
de una singură


28,02,2006