Stofe vechi, o mandolină,
Un Cézanne şi doi Gauguin,
Patru măşti de bronz:
Beethoven, Berlioz, Wagner, Chopin,
O sofa arabă, două vechi icoane bizantine,
Un potir de-argint, mai multe vase vechi de Saxa, pline
Cu mimoza, tamburine spaniole, lampioane
Japoneze, trei foteluri cu inscripţii musulmane,
"Fleurs du mal" legate-n piele de Cordova,
Şi pe pian:
Charles Baudelaire şi-alături Villiers de l'Isle-Adam...

Toate sunt ca şi-altădată...
O, bazar sentimental!...
Toate sunt ca la plecarea mea - dantelă şi cristal...

Şi cu toate-acestea, câte tocuri nu-şi lăsară forma
Pe covoarele-ţi bogate de Buhara?
Şi-n enorma
Ta colecţie de patimi, câte buze nu-ncercară
Să-ţi transcrie madrigaluri

Pe obrajii tăi de ceară?...
Câte tragice-nceputuri nu sfârşiră-n simfonia
Mută-a lacrimilor?

Câte nu pieriră-n veşnicia
Inutilului?
Căci noaptea cea dintâi fu cea din urmă,
Iar dorinţa ta... nimicul - şi nimicul nu se curmă!...

Ştiu că m-aşteptai pe mine...
Iată-mă, sosesc şi-ţi zic:
Te-ntâlnesc întâia oară... Tot ce-a fost n-a fost nimic,
Minte-mă din nou... Aprinde lampioanele... Coboară
Transparentele... Dă-mi calmul şi culorile de seară...
Dă-mi şi buzele, şi ochii, şi...
"Les fleures du mal" la fila
Trei sute treizeci şi nouă: "La mort des amants"...

Dar mila
De amanţii tăi ce-aşteaptă pe trotuar plecarea mea
Mă-ntrupează-n cel de-alt'dată şi...
Pe-araba ta sofa:
Cântece-n surdină,
Gesturi,
Umbre,
Flori,
Et caetera!...