Tăcerea a înmărit luna.[...]
şi tăcerea e atât de veşnică încât aud vrabia timpului foşnind
scurt între ramuri.[...]


Şi iată că vis sau demenţă, - nu mai ştiu pentru cine mă întreb
căci mă gândesc că cerul e opac ca pleoapele ei
că liniştea asta n-am mai simţit-o de demult.


Iubita mea [...]
ce vedenii sapi în perne cu fruntea ?[...]
iubita mea [...]
vezi cum s-au destins şi dorm pe umbre şi lumini crengile [...]
cum se sting luminile la ferestre
cum se netezeşte totul mărginit în liniile lui clare
acoperişurile geometrice şi cupolele de stuh
muchia dealurilor cu păduri măreţe şi rouă,
mătasea cerului tăiată de taina zărilor şi stelele
stelele
stelele
stelele.