Deasupra, neagră, arde indecisă
puterea nopţii reci, ca un ciorchine,
cu vântul tăios şi ploi meschine,
şuvoi curgând din bolta larg deschisă.

Îmi desfac pieptul şi plouă şi-n mine.
Vrând să suspine e imprecisă
iubirea ce o credeam promisă
dar e un fragment mânat să aline

zorii ce clipesc dulcea răzbunare,
în spectrul luminilor ancestrale
peste-ntuneric de noapte flămând.

Descătuşarea caldă de lumină
se zbate-n orizont ca să obţină
năframa dimineţii, pe rouă căzând.