Bine-zice Socrate-dar viaţa ce ne învaţă?
unii rîdeau, alţii rîdeau, veselă carne ne
umplea
de umori.îngerii tocmiţi cu ziua făceau rotocoale
din fumul greu.cîte unul se lovea cu
capul
de tavan, îl priveam amuzaţi.
-ce ne învaţă viaţa?- hai să punem
pe cineva să-l întrebe pe Socrate:
ce ne învaţă viaţa?
luam mîinile de pe creier
luam mîinile de pe inimă
hai,Socrate, spune, pe graniţa asta
subţire dintre viaţă şi lucruri
cîte mirese pot să supravieţuiască
unei fericiri nemiloase?
ce mai speră îmbătrînita piele
a leopardului frumos aşezată
la capătul patului?
colbul trecea şi citea de-a-ndărătelea
pagini nemuritoare:
un halou de extaz gîtuia
cadavrul din creierul fiecăruia,
acolo unde se termină întrebarea
un fluture mic îşi ronţăie
crisalida.