De’atâţia ani îţi memorez liniile feţei, în care zilele
Işi întipăresc fugarele arderi; de’atâţia ani ţin minte
Ireparabila lor scânteiere, zăbrelele uşoare
Ale mişcărilor tale, dincolo de perdelele transparente ale după’amiezelor.
Nu te mai recunosc în afara memoriei
Care mi te dăruie mie şi tot mai greu îmblânzesc
Curentul timpului care trece prin tine, prin blândul metal
Al sângelui tău; dacă tu te preschimbi, eu însumi sunt altfel,
Şi’odată cu noi lumea aceasta alcătuită împrejurul unei clipe
Ca fructul împrejurul sâmburelui, plăsmuit din carnea ireală
Care are gustul fulgerului, gustul tărânii, gustul anilor,
Gustul tuturor celor topite în flacăra pielii tale.
De’atâţia ani ştiu că vom pieri împreună;
Tu arsă de steaua amintirii mele, în afară de care
Exişti tot mai putin, eu împrăştiat în tine, divin,
In toate după’amiezile, în toate odăile, în toate zilele,
In tot ce cuprinde încet, ca nisipul
Albia râului; şi clipa aceea ne aparţine,
Durează mai mult decât moartea altora.


traducere: Anghel Dumbrăveanu şi Slavco Almăjan