S-au găsit pe o margine
Uscată de toamnă.
Nu ştiau cine sunt, unde merg...
Sau ce vor...


S-au încleştat unul de celălalt
Într-o noapte dulce-amară
Şi... poate că au rămas aşa
Preţ de prea multe ploi.
Se iubeau nebuneşte (la figurat...
La propriu iubea numai ea),
Azi în bucătărie, mâine...
Poate în hol...

Ieri? Nici ei nu mai ştiu...
(Şi nici măcar n-aveau ochelari!
Poate aşa ar fi observat gândacul din colţ,
Care încerca să le spună prin semne
Că au furat prea mult de la viaţă
În prea puţin timp
Şi unul din ei va trebui să plătească)
De la fereastra lui se vedea centrul oraşului...

Dar Centrul Universului era acolo,
Între pereţii camerei lui,
Aşa că ea se uita
Mereu din exterior pe fereastră...

Dimineaţa ştergeau urmele de păcat
Rămase pe masă
Şi se dregeau cu o bere
(Prietenii ştiu de ce!)...
Ea avea o cană
Pe care trona pictată o vacă.

Seara... Seara o luau de la capăt.
"O do not love too long",
Zicea unu'... Yeats...
Cine dracu' să-l bage în seamă?
"O do not love too much!
Sau, mai bine, at all!"
I-au urlat pereţii
Când au trezit-o din somn
Şi i-au arătat că din încleştarea lor,
El... el a rămas
Doar cu urme de unghii pe corp...
Ea... cu junghiuri în piept
Şi cu o poftă... ne-bună de viaţă.