|
agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate | Contact | Înscrie-te | ||||
|
|
Promo:
|
| ||||
| Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Concurs Comunități Special Tehnica Literara Multimedia | ||||||
![]() |
|
|||||
|
agonia ![]()
■ Soacră, soacră...
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-10-19 | | Înscris în bibliotecă de Gabi Schuster-Cărărușă
Noi te lăsăm, o, patrie,
O, țară de suspine! Vom trece viața-n lacrime, Înstrăinați de tine! Sub greutatea lanțului Al nostru braț s-abate; Prin mărăcini picioarele Se-mlădiu sângerate. Și când ne las puterile, Când inima slăbește, Sub lovitura biciului Virtutea noastră crește. Dar dorurile corpului Uităm cu toții-ndată Când umbra dulce-a patriei Prin lacrimi ni s-arată. Astfel cânt moldavii de tătari robiți, Astfel cânt pe cale abătuți, zdrobiți. Întâlniră cete ruse și române Ce-au scăpat din spada hoardelor păgâne. Dar moldavii cată robii-a libera... Capu-oștirii ruse le vorbește-așa: - De-ți lovi tătarii după cum vă place, Are să se strice noua noastră pace. - Cum nu ne vom bate, doamne, când zărim În robie soațe, fiice ce dorim? Astfel strig românii și pe lângă dânșii Ordele turbate văd trecând cu prinșii. Braha stă, privește... O femeie trece Cu picioare goale, noată-n huma rece, Cu vesminte rupte, perii revărsați, Brațele sub lanțuri, ochii-i lăcrimați. Tinerica prinsă către dânsul cată. Strigă cu durere, cade leșinată. Braha recunoaște pe soția sa. Își cheamă vitejii, p-al sau cal zbura. Sare peste rânduri, fărâmă ș-ucide. Rușii nu cutează calea-i a închide. Apoi dă năvală și fărâmă amar, Pân la cea din urmă viață de tătar. Liberă toți prinșii și p-a lui consoartă O primește-n brațe; însă, vai! e moartă!...
|
|||||||||
|
|
|
|
|
|
|
|
||||
| Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. | ||||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare și confidențialitate