Nebun, nebun de mii de ori
Acel ce cată grâu şi flori
Pe munţii rătăciţi în nori:
Sunt tari: sunt nalţi, sunt de granit,
Dar fruntea lor cea triumfală
Abia rodeşte cu sfială
Un muşchi mănunt şi otrăvit.
Priviţi, priviţi aceste văi,
De râuleţe şi de căi,
De busuioace şi de clăi
Brăzdate ca un curcubeu:
Se scaldă struguru-n lumină,
Şi iese mierea din albină,
Şi totu-i plin de Dumnezeu!
Nu sus, nu sus la cei avuţi,
În norii fumului pierduţi,
Se nasc fecundele virtuţi.
Poporul ce suspină jos
E singur valea roditoare,
În care creşte grâu şi floare,
Bun şi frumos!...