Când arde soarele de mai,
Când vântul iernii geme,
Măreţul brad pe naltul plai
Stă verde-n orice vreme.
O rădăcină de colos
Şi-a sfredelit în stâncă,
Şi de pe stâncă maiestos
Mai sfredeleşte încă!
De mult cu blocul de granit
El s-a făcut totuna,
Şi pe-amândoi necontenit
Îi zguduie furtuna.
Şi lemn, şi piatră la un loc,
Verdeaţa-i ne-ntreruptă,
Aspiră ger, îndură foc,
Cu trăsnetul se luptă!
La piept cu viforul turbat,
La cap cu norul rece,
De-atâţia ani nestrămutat
El tot aşa petrece.
De-ar fi să-i daţi în văi adânci
Odihnă dezmierdată,
Răpindu-i viscole şi stânci,
L-aţi omorî pe dată!
Când arde soarele de mai,
Când vântul iernii geme,
Măreţul brad pe naltul plai
Stă verde-n orice vreme!