mi-e dor de canalul bega. acolo pe mal ploaia avea un semn de apă anume inventat în cădere.
eu aveam gânduri fără umbrelă. lumea se deşira pe spatele meu tânăr şi ud.
nu-mi păsa că există vapoare adevărate pe fluvii adevărate.
şiroiam în deplinătatea facultăţilor mele sentimentale. eram martorul unei ere care începea chiar atunci. deveneam. şi asta mă predispunea la zbor.

mi-e dor de canalul bega. şi de semnele tale ciudate aruncate într-o dezordine boemă pe celălalt mal.