Dacă nu vorbesc cu tine, eu vorbesc cu Dumnezeu.
Dacă nu gândești cu mine, eu vorbesc cu gândul meu.
Dacă mintea se sfărâmă în zadarnic și pustiu
Nu știu dacă mai pot crede ce știu eu sau cred că știu...
Și, când nu te simt aproape, de tristețe eu devin
Un vulcan nebun de ură, clocotind ca un venin.
Magma lui mă arde groaznic, în tortura cea mai cruntă
Scursă-n neputința oarbă ce mă-mpunge și mă-nfruntă.

Dacă ruga mea n-ajunge, știu că nu pot să mă rog,
Dacă cer ceva din viață știu că sunt doar un milog,
Dacă legile sunt aspre, tot așa de aspru știu
Că nu-i loc pentru ”morală” și nici timp de ”prea târziu”.
Iar cu fiece secundă ce clădește mari tăceri
Gheața încrustează vorbe între mâine, azi și ieri.
De aceea adevărul este tot mai greu de spus,
Zidul este tot mai tare, și se urcă tot mai sus...

Plouă lin... Ochiul ferestrei lăcrimează pesimist.
Miezul altei nopți ni-l bate orologiul vechi și trist.
Pe hârtia răsucită degetele n-au mai scris...
Totul e tăcut de parcă nu mai e nimic de zis.