ieri seară m-am făcut pasăre sălbatică
o noapte întreagă mi-am frânt aripile printre stânci
dimineața cerul proaspăt renăscut mă aștepta ca o îmbrățișare
pădurile zâmbeau prietenoase
le-am spus știți voi păduri eu sunt pasăre liberă
eu nu cânt despre libertate
o am

spre amiază m-am oprit la marginea unui râu
și ascultam susurul apei liniștite
i-am șoptit apei cuvântul iubire în limba ei
am deschis aripile frânte larg
și i-am dat îmbrățișarea cerului
pe care apa nu o cunoaște
ea curge ajunge în cele mai firave crăpături
dar îmbrățișează doar pământul

tu nu știi
dar eu sunt pasăre sălbatică
cu o ureche ascult cuvintele tale nebune aproape neomenești
și cu cealaltă ascult apa susurul ei pădurea stâncile
momentul în care îmi lovesc aripile de stânci
cu un ochi îți privesc frumusețea trecătoare
cu celălalt văd cerul albastru atât de albastru că nu mai știu ce-nseamnă tristețea
primesc din nou îmbrățișarea lui și țip cu o jumătate de gură
sunt pasăre liberă
eu nu cânt despre libertate
eu o am