câteodată
secunda se prinde bine de ritmul bătăilor
de ritmul pașilor și cărările tot mai întortocheate
se opresc în aceeași veterană sală de așteptare
îl văd pe tata într-un colț de gară
povestindu-mi aceleași întâmplări cu ori fără mama
undeva stă pe trepte bunica și-mi vorbește despre
cât de viteze sunt unele femei
și câte poartă ele în spate trăgând aceeași căruță de fân
pentru pruncii care le așteaptă acasă
pentru gurile care trebuie hrănite

mă gândesc
de câte ori să mai ascult
cum trebuie să merg chiar și în genunchi
doar ca să ajung
acolo unde întunericul cade pe pleoapa zilei
ca o pată de negru pe un alb infinit

o tăcere îmi urlă în vene
și aleargă dintr-un braț în altul
mă cuprind toate deodată și tac mai mult decât am tăcut

jucătorii mereu te vor iubi
atâta timp cât ei se joacă