în amfiteatre cea mai
frumoasă epopee începe cu vlăduț și ștefan
care dau și scot și bagă.

priveam,
studenți teleghidați,
programați spre mai bine,
violet.

Oh , eu nu mi-am învățat lecția
niciodată.
spusei blajinului profesor
și tabla crăpa-va pervers
de neștiința care închide știința-mi.

râdeau buzele înfierbântate,
zburda părul hai-hui
autostrăzi suspendate
din fonduri nerambursabile,
spre mai bine.

Îl avem pe se ca reflexiv cu utilizare sintactică
și uneori ca marcă a diatezelor vitrege
care au ucis reflexivul într-o conspirație nocturnă

Priveam,
craniile goale - sărutate de vânt -
pe unde nu mai râd buze,
în care nu mai cresc copaci
și sunete nu mai zboară spre armonia sferelor.

Oh . de pe pod poetul văzu
cum sticla consumată la o orgie,
căzu urmându-și destinul.
în ea oasele lui zăngăneau a marș funebru.
era și toamnă . O luă pe Dâmbovița
spre zări întunecate.
atunci poetul s-a sinucis râzând satanic.
atunci, te iubeam.