Am întors și celălalt obraz
Și nimeni nu îl pălmuiește.

Aștept și strig:
Dați frații mei!
Loviți-mă cu toată puterea voastră!
Pedepsiți-mă, căci am greșit...

M-am îndoit de mine crezând în voi,
Am uitat cine sunt, comparându-mă mereu
Cu alții...
Am greșit...

Printre greșelile mele capitale
Sunt împrăștiate vise și concepte stranii,
Cum că viața ar fi și că sensul lucrurilor...
Concluziile! Da, concluziile ce le-am tras,
Le-am tras cu forța doar ca să înțeleg,
Violându-le!
Am greșit...

Ezitați din nou să îmi răspundeți,
Nu sunt demn de palma voastră,
Vă purtați de parcă mi-ar ramâne mie
Această “onoare”…

Rămân cu obrazul întors către cer
Și către pământ,
Poate unul dintre locuitorii celor două lumi,
Va înfăptui pedeapsa.
Pesemne că eu,
Poate că suntem prea mulți
Să aruncăm pălmi în stânga și în dreapta,
Ne-am pălmui continuu.

Îmi rămâne tot mie onoarea...
“Mai taci mă!”
Îmi spun și îmi ard o palmă
Stașnică peste obrazul întors,
Atât către pământ
Cât și către cer!