Am întrebat pe Romola: unde e Dumnezeul tău?
Mi-a zis:
„Priveşte alba insulă –
Insula sunetelor, tărâmul geniilor!
Acolo pe tron de stele visează Dumnezeul meu,
Dumnezeul meu, Nijinsky.”
Iată,
Flacăra lui se arată uriaşă
Asemenea căderii de la Josemite,
Strânse o lume sub aripi nevăzute,
Ritmică lume,
Fluviile melodiilor de aur, frânte.
Roua amurgurilor îi strălucea în plete
Şi stătu ca un soare – rămase
Pentru totdeauna în inima mea:
Ca ameţitoarea slavă a nordului –
Ca eternul cântec al nordului,
Rămase în inima mea.


Atunci Romola îmi zise:
„Acesta e îngerul, pasărea de foc,
Dumnezeul meu, Nijinsky”.