Cum imperfecte zmeiele de hârtie cucerind tãriile,
nãvalnic, între noi se înãlþau albe zidurile din senzaþii placebo.
Smulgeam cuvintelor îndrãzneala dezbrãcãrii ºi mã temeam
de dimineþile interioare, anonime când gândul m-ar fi sedus
experimental. ªi mã temeam.

Dejucând mitologii cu mizã parentalã, abstracte, din vis
cununiile se lepãdau a treia oarã de incubus ºi succubus,
aripile de pluº ale patimii se desluºeau vinovat, haotic,
a nedumerire scrâºneau niºte pleoape mecanice,
când yin, când yang, când ding, când dang.

Tãceam… ºi teama se dilua într-un punct.
Vinovãþia îºi mãcina nisipul, carne fragedã clepsidra tristeþii.
Plânsul, în cadenþe cuprinse de frig, nevãzut se fãcea,
inima, gândul, lup-dup, lup-dup, tãceri compromise.
Aerul rarefiat, distant, îmi priise – copilul din mine murise.