la camătă stelele nu mi le dau,
avutul intern ca o plămadă albastră de praf stelar magic
pe ochii cuiva orbit de forme indecente,

eu una îmi ştiu numele ascuns din vene,
şi nu e alb şi nici negru, poate color,

şi exilul de a fi în mine însumi fără mine însumi
devorată de clovnii lumii
cu pedeapsa ce singuri şi-o trag pe cap
după ce moartea înviată din creierele lor
va rupe sigiliul neputinţei
şi îi va frânge în două.