fixând pe creştet un cerc decupat
din rugina lanţurilor
mă exfoliază până la ultimul os
n-am destul timp să număr stelele moarte
din ochii tăi îmi spune
iar pielea ta a devenit suficient de arsă
de soare încât nu mai simte nici măcar
izbirea lacrimilor
pământul e prea obosit ca să mai poată
distinge plânsul de geamăt
aşa că dă-mi voie să-ţi fiu mormânt
aceasta e unica noastră şansă
să-l privim liniştiţi pe dumnezeu scriindu-ţi
numele pe fruntea mea ca pe un epitaf...