eu sunt răul care te lasă fără echilibru,
de parcă, fantomele care îţi tulbură gândurile
ar fuma când fug,
eu îmi fixez ceasul, întotdeauna, pe timp de ceaţă,
îi schimb bateriile,
apoi, merg acasă şi plâng,
uneori, fără niciun motiv,
plâng doar pentru că lacrimile
ridică, din tăcere, toate gesturile noastre.
undeva, cineva râde de toate aceste slăbiciuni,
zgomotul lăsat în întuneric adună toate umbrele la un loc,
atunci, putem să ne întoarcem, iarăşi, cu faţa spre mare.