există locuri în inimă unde sângele
întoarce încă privirea după femei frumoase
cu inocenţa nebotezatului
şi unde numai pescăruşii tulburând noaptea cu ţipetele amintesc
că nu te poţi sustrage păcatului decât legându-te de oase

dacă ea însăşi nu este astfel
puţin îi pasă vieţii de poezie
epava acestei duminici trăgând în adânc
întreaga artă ce urma să fie arătată lumii
monolitul la creştetul căruia soarele
se decojeşte cu firescul oului de tangata manu
pentru a aduce pe lume nicidecum un pui
ci un alt ou

ostenit mirat şi ameţit cum nu te-ai simţit vreodată
alungi inutil cu palma năpârcile care-ţi ţâşnesc
prin crăpăturile pielii
te clatini
înclinându-te până aproape de apă
şovăieşti
asfinţitul e mai sălbăticit decât o potecă neumblată

îţi ştergi de pe faţă stropii de lumină sau praful
de sare ce a tânjit
printre buzele tale să respire
deja se aude sunetul valului ce va acoperi insula
de teamă
sufletul se evaporă din tine cum adevărul dintr-un oracol

aflarea şi căutarea rareori (n-)au ceva în comun
(nu) te poţi sustrage păcatului doar legându-te de oase