rotea privirea prin noi ca pe o bănuială
ne puneam figuri de sfinte
ai fi zis că păcatul era cel mai sfios
băiat din echipa de fotbal a şcolii
nu scuipa nu înjura
nici semne codificate nu ştia să facă

părea un preot în sutana ei
de ne îndesa întunericul
striga cine a făcut cine a dres
ridicam din umeri
o cruce până în cerul gurii
să plece

odată a aflat de
una se încurcase cu antrenorul
ieşiseră într-o seară în parcul poporului
tragic
toamna le rătăcise cărările
cu frunze şi iubire
se făcuse târziu iar ea
pesemne era prea fericită şi
s-a pierdut în amănunte

când puştoaica s-a întors
smerită şi speriată
ca un clopot de moarte
s-a auzit ultimul ei cuvânt

(7 nov. 2011)