urcioarele sunt golite deja
arborele îţi creşte văzând cu ochii
în gesturi şi în căldura pielii
se caţără cu rădăcinile înfipte
în plămâni şi în cenuşa paşilor
să n-ai încredere în nimic îmi spui
în afară de sânul
sub care se bat tobele
serbând strivirea ciorchinilor
de struguri
niciodată să nu crezi în liniştea
funiilor nici în albul spumei
indiferent de unde sau din ce provine
pământul miroase a nou-născut acum
aşa că scoate-ţi capul
şi strigă întâmpinând ploile...